Fiecare ministru cu legea lui. Câte schimbări a suferit sistemul de învățământ în ultimii 25 de ani

Fiecare ministru cu legea lui. Câte schimbări a suferit sistemul de învățământ în ultimii 25 de ani
Publicat: 20/12/2014, 09:46
Actualizat: 18/05/2015, 22:58

„O nouă lege a educației este necesară. Legea 1/2011 a fost amendată pentru a i se asigura atât coerența, cât și posibilitatea aplicării prevederilor ei prin trei ordonanțe de urgență. În sistemul de învățământ superior și nu numai, s-a consolidat ideea necesității unei noi legi a educației, care să fie rezultatul unei discuții publice în Parlament, cu toți cei implicați. Este vorba de universități, este vorba de instituțiile de învățământ și de mediul universitar. Când? Este greu de spus. Tot ce pot să vă spun este că voi face tot ceea ce depinde de Ministerul Educației și Cercetării pentru a iniția acest proces. Nu aș dori să bulversăm sistemul. Cred că este o idee de bun simț. Sunt multe lucruri care trebuie păstrate și sunt multe lucruri care trebuie puse într-o logică firească”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu este al douăzecilea ministru al Educației, iar noua lege a educației despre care vorbește ar fi cea de-a treia lege pe care românii o vor avea după Revoluție. Cu toate acestea, actul normativ a fost modificată de peste 60 de ori de către toți miniștrii care au trecut pe la Ministerul Educației.

Fiecare ministru cu modificările lui

Potrivit unei statistici făcute de gândul, legea educației a fost modificată de peste 60 de ori în ultimii 25 de ani. Prima lege a Educației de după Revoluție a fost adoptată în 1995. Potrivit site-ului Camerei Deputaților, legea din 1995 a fost modificată de de 61 de ori.

Fiecare dintre miniștrii care au trecut pe la Ministerul Educației au adus cel puțin câte o schimbare. Gândul vă prezintă care au fost cele mai importante schimbări aduse de miniștrii educației.

Legea din 1995, a lui Andrei Marga, a decis introducerea examenului de capacitate în 1999, elaborarea unui nou Curriculum Național (clasele I-IX), introducerea de manuale alternative pentru ciclul primar, gimnazial și liceal, înlocuirea trimestrelor cu semestrele.

După Andrei Marga, Ecaterina Andronescu a introdus în 2001 repartizarea computerizată în vederea admiterii în învățământul liceal și profesional extinderea învățământului obligatoriu de la 8 la 10 clase, reorganizarea examenului național de Capacitate, prin susținerea acestuia într-o singură sesiune, inclusiv prin atribuirea unei noi denumiri: teste naționale.

După Ecaterina Andronescu, a urmat la Ministerul Educației Alexandru Athanasiu, care a revizuit curriculumul pentru ciclul primar și gimnazial și a introdus repartizarea computerizată pentru cadrele didactice participante la concursul de titluarizare.

În guvernarea Tăriceanu, ministrul Cristian Admoniței a introdus eliminarea Testelor Naționale și introducerea Tezelor cu subiect unic.

În cel de-al doilea mandat de ministru, Ecaterina Andronescu, a modificat forma în care se susținea Bacalaureatul: trei probe de competențe și trei probe scrise.

Daniel Funeriu a adoptat o nouă lege a educației care a adus schimbări mari în învățământ. Principalele prevederi ale acestei legi, valabile și astăzi unele dintre ele, sunt: introducerea evaluărilor periodice și includerea clasei a IX-a în gimnaziu, introducerea învățământului obligatoriu de 10 clase, care cuprinde învățământul primar și gimnazial, obligativitatea ca învățătorii să aibă studii superioare, iar profesorii să urmeze un master didactic.

Legea din 2011 a fost modificată de trei ori rpin ordonanță de urgență. Prima modificare a fost adusă de Ecaterina Andronescu în scurtul mandat din 2012, când a fost reintrodusă prevederea prin care rectorii universităților pot ocupa și funcții ca cea de parlamentar și de demnitate publică, cu excepția membrilor Executivului și a secretarilor de stat, fără să fie în incompatibilitate.

Tot atunci a fost introdusă prevederea prin care profesorii universitari să poată coordona la doctorat oricâți studenți-doctoranzi aprobă senatul universitar, și nu numai 8 studenți/profesor, așa cum prevedea legea. De asemenea, cei care sunt în conducerea unui partid politic vor putea ocupa și funcția de rector.

O altă modificare importantă la lege a fost adusă de Remus Pricopie în decembrie 2013, când a dat o nouă ordonanță de urgență prin care clasa a IX-a rămâne la liceu, durata învățământului obligatoriu a crescut de la de la 10 la 11 ani, fiind obligatorii clasa pregătitoare, clasele I-VIII și IX-X.

Tot ministrul Remus Pricopie a mai adus modificări importante în iunie 2014, când printr-o ordonanță de urgență au fost aprobate 97 de modificări aduse atât învățământului preuniversitar, cât și celui superior. Printre acestea sunt: doctoranzii urmează școala și la fără frecvență, Ministerul Educației poate organiza bacalaureatul în trei sesiuni de examen, iar primarul participă la Consiliul de Administrație al școlii.

Cine sunt miniștri Educației după decembrie 1989

1. Mihai Șora – decembrie 1989-28 iunie 1990
2. Gheorghe M. Ștefan – 28 iunie 1990-16 octombrie 1991
3. Mihail Golu 16 octombrie 1991 -19 noiembrie 1992
4. Liviu Maior – 19 noiembrie 1992 -11 decembrie 1996
5. Virgil Petrescu – 12 decembrie 1996-5 decembrie 1997
6. Andrei Marga 5 decembrie 1997 – 28 decembrie 2000
7. Ecaterina Andronescu – decembrie 2000- 19 iunie 2003, 23 decembrie 2008- 1 octombrie 2009, 2 iulie -20 decembrie 2012
8. Alexandru Athanasiu – 19 iunie 2003- 28 decembrie 2004
9. Mircea Miclea – 29 decembrie 2004-10 noiembrie 2005
10. Mihail Hărdău – 10 noiembrie 2005-5 aprilie 2007
11. Cristian Adomniței – 5 aprilie 2007 – 6 octombrie 2008
12. Anton Anton – 6 decembrie 2008 – 22 decembrie 2008
13. Emil Boc (interimar) – 2 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009
14. Daniel Funeriu – 23 decembrie 2009 -9 februarie 2012
15. Cătălin Baba – 9 februarie 2012-7 mai 2012
16. Ioan Mang – 7 – 15 mai 2012
17. Liviu Pop – interimar 15 mai -2 iulie 2012
18. Remus Pricopie – 21 decembrie 2012 -decembrie 2014
19. Mihnea Costoiu, ministru delegat 21 decembrie 2012 -decembrie 2014

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Undă de șoc pe piața carburanților. Ce se întâmplă la pompă cu benzina și motorina
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×